Cât de mult îți afectează somnul calitatea vieții?
Ai fost vreodată pus în situația de a te opri din tot tumultul de activități pentru că organismul tău a ajuns într-un moment de impas și ai fost nevoit să asculți ce avea să îți transmită?
Avem momente în care organismul nostru ne semnalează că ajunge la limita epuizării și necesită grijă specială din partea noastră, iar primul și cel mai important pas spre îmbunătățirea calității vieții noastre este să ne ascultăm corpul. Starea de bine vine din interior, iar echilibrul și adoptarea unui stil de viață sănătos stau la fundamentul unei vieți bune.
Ne putem bucura de numeroase resurse, dar și de persoane care au experimentat pe propriul organism convingerea că pentru a duce o viață bună, optimă, funcțională și eficientă este esențial să ne însușim obiceiuri cât mai sănătoase, cum ar fi practicarea unei activități fizice regulate, consumarea cantității suficiente de apă pe zi, stabilirea unei diete alimentare sănătoase, evitarea exceselor și a obiceiurilor nocive pentru trupul nostru.
Dar știai că alături de toate exemplele enumerate mai sus, somnul joacă un rol cheie?
Poate din cauza faptului că este un lucru atât de esențial și natural, somnul ajunge deseori să fie tratat cu neglijență, fără să conștientizăm că acesta reprezintă principala noastră sursă de refacere a energiei consumate pe timpul zilei.
Trăim vieți agitate, cu multe ore de muncă și momente cu nivel de stres ridicat, și nu e de mirare că ajungem în perioade de oboseală și slăbiciune, în care, deși am dori să dăm același randament intens cu care eram obișnuiți, efortul depus ajunge să fie mult mai mare, iar rezultatele nu mai sunt cele așteptate. Suprasolicitarea organismului nu poate fi un stil de viață de lungă durată, dimpotrivă, poate duce la clacare din punct de vedere fizic și/sau nervos.
Unii dintre noi ajungem în puncte de oboseală cronică, și se întâmplă să nu conectăm epuizarea organismului cu riscul provocat de un somn deficitar. Ne gândim poate la oboseala cauzată de orele de muncă, la lispa unei alimentații sănătoase, la exagerarea activităților fizice, sau, în cealaltă extremă, lipsa unei activități fizice, dar considerăm că somnul nu e chiar atât de important și că e imposibil ca acesta să stea la baza unei clacări fizice sau psihice.
Somnul deficitar are un impact major asupra organismului nostru și a stilului nostru de viață. Și nu vorbim aici despre o simplă oboseală, cu ochi umflați și cearcăne. Consecințele unor obiceiuri greșite de somn merg dincolo de asta. Lipsa unui somn bun și sănătos poate avea efecte imediat vizibile sau efecte indirecte, care se acumulează pe termen lung asupra stării noastre de sănătate.
Cum ne poate afecta în mod direct și imediat lipsa somnului
Lipsa unui somn sănătos, adică unui somn cu suport ortopedic și unui somn suficient ca și timp poate avea numeroase efecte: ne face să ne simțim obosiți în timpul zilei și nu putem să ne ducem la îndeplinirea cu succes a activităților zilnice. Ne poate afecta capacitatea de învățare, de concentrare comprimițându-ne la locul de muncă. Totodată, ne poate afecta în societate, afectându-ne relațiile cu ceilalți, fiindcă e ușor să tindem să devenim morocănoși atunci când suntem epuizați fizic și să nu mai avem chef de nimic, nici măcar să interacționăm cu colegii, prietenii, familia.
Însă, mai mult decât atât, lipsa unui somn sănătos ne poate afecta rapiditatea cu care reacționăm la stimuli, la momentele instante, de o clipită, ce survin în jurul nostru și putem să ne pierdem capacitatea de a fi alertă, iar pericolul la care ne supunem poate fi chiar foarte mare, ducând la evenimente grave cum ar fi accidentări la locul de muncă, provocarea unui accident rutier ș.a. De aceea e foarte important să fim odihniți, gata pentru a face față provocăriilor viețiilor agitate pe care le ducem cu toții în zilele de astăzi.
Cum ne poate afecta pe termen lung lipsa somnului
Efectele negative produse de un somn deficitar pot să se acumuleze de-a lungul timpului, iar sănătatea noastră poate fi grav afectată. O rutină deficitară, o lipsă de echilibru și un stil de viață nesănătos pot duce, fără doar și poate, la un risc crescut de apariție a unor probleme cronice de sănătate: printre care cele mai comune fiind boli de inimă, hipertensiune arterială, diabet, accident vascular cerebral, boli de rinichi și nu în ultimul rând obezitate. Somnul ajută la menținerea unui echilibru optim al hormonilor, al cărui dezechilibru ne poate pune în față numeroase afecțiuni provocate de lipsa de grijă acordată nevoilor organismului nostru.
Cum poate fi afectată imunitatea noastră de lipsa somnului
Un organism odihnit este un organism puternic, capabil să facă față pericolelor ce vin din exterior. Iar apărarea de acești adevărați invadatori este posibilă datorită activității intense a sistemului imunitar care apelează la numeroase mecanisme de apărare, printre care producția de anticorpi.
Deficiența de somn poate fi extrem de dăunătoare pentru organismul nostru fiindcă ne atacă în mod direct imunitatea, afectând producția de anticorpi și capacitatea acestui mecanism de a răspunde amenințărilor.
Cu alte cuvinte, deficiența de somn îngreunează munca de apărare a sistemului imunitar sau chiar îl împiedică să rămână în alertă, să fie vigilent și gata să confrunte virușii, bacteriile, substanțele străine și dăunătoare.
Atunci când sistemul imunitar este vizibil slăbit și ne confruntăm cu diferite răceli, boli, afecțiuni, știm, dar și simțim pe pielea noastră că o pauză pentru odihnă și un somn bun sunt o cale sigură către recuperare, însă ne e mai greu să conștientizăm în zilele în care sănătatea nu este afectată în mod vizibil că o rutină bună de somn ne influențează imunitatea pe termen lung. Însă, somnul joacă un rol cheie pentru clădirea unui sistem imunitar vigilent, capabil să funcționeze în permanență în deplina lui capacitate.
Cum poate fi afectat creierul nostru de lipsa somnului
Somnul este esențial pentru creierul nostru pentru că ne ajută în primul rând să ne reîncărcăm cu energia de care avem nevoie pentru a face față provocărilor din ziua următoare, atât fizic, cât și la un nivel mai profund cum ar fi puterea noastră de concentrare, memorare, învățare a unor deprinderi sau informații noi, creativitate, soluționare a problemelor, luare de decizii, relaționare, ș.a. În schimb, lipsa somnului poate împiedica îndeplinirea cu succes a acestor capacități și abilități. Mai mult decât atât, consecințele unui somn deficitar pot fi extrem de dăunătoare anumitor părți ale creierului, ducând la tulburări și confruntarea cu probleme grave precum depresie, anxietate.
Astfel, lipsa unui obicei sănătos de somn, poate avea implicații puternice asupra sănătății noastre mintale și psihice.
Somnul sănătos este esențial pentru o viață activă
Somnul are un rol major în ceea ce privește sănătatea noastră fizică, întrucât fiecare celulă din corpul nostru are nevoie de refacere. În timpul zilei, fiecare celulă este pusă în mișcare, iar celulele noastre sunt constant solicitatate datorită faptului că funcțiile vitale ale organismului au loc in interiorul celulelor. Ne dorim să ducem la îndeplinire o mulțime de sarcini care de care mai complexe, iar acest ritm se bazează pe cicluri de recuperare, în care să ne încărcăm bateriile.
Corpul nostru se reface atunci când dormim, celulele noastre, organele, vasele de sânge, sunt afectate atunci când nu dormim bine și suficient. Dacă somnul nostru este unul problematic, efectele vor fi vizibile și fizic, chiar pe tenul nostru agresat pe timpul zilei de factorii străini și nocivi din mediul înconjurător, iar celulele de la nivelul tenului se recuperează și se vindecă atunci când dormim. Somnul este vital pentru fiecare părticică a organismulului nostru, iar efectele neglijării lui ne condiționează starea de bine, sănătatea și aspectul.
Dacă viața noastră este activă, în alertă, cu antrenamente care ne solicită corpul în mod fizic, trebuie să știm că cea mai bună metodă și cea mai simplă pentru refacerea musculară este somnul. Performanța fizică este în strânsă legătură cu procesul de recuperare, cu alte cuvinte, creșterea masei musculare și îmbunătățirea randamentului sunt posibile dacă dormim suficient și dacă somnul nostru este unul sănătos. Dacă ducem corpul nostru în extrema epuizării și a suprasolicitării ajungem să ne confruntăm cu un supraantrenament, iar mai mult nu înseamnă mai bine, ci din contră. Ne dorim ca roadele muncii noastre fizice să fie palpabile, și deși poate părea ciudat, acest proces se întâmplă în special atunci când dormim. Explicația este dată de faptul că hormonul de creștere se eliberează în mare parte în timpul ciclurilor de recuperare, atingând un procentaj mare de 60-70%.
Astfel, pentru rezultate maxime la fel de importante ca un antrenament corect sunt și odihna suficientă, alimentația sănătoasă și echilibrul. Prin neglijarea oricărui din aceste puncte cheie, putem ajunge la supraantrenament, stagnare sau chiar regres.
Un organism pregătit face față provocărilor cotidiene, un organism puternic se poate apăra de amenințările din mediul înconjurător. Pentru a fi pregătiți și puternici, e nevoie să ne clădim un stil de viață sănătos, echilibrat, fără excese. E important să ne ascultăm corpul, să îi oferim resursele de care are nevoie, dar și momentele de repaus pentru încărcarea bateriilor.